„În vremuri care ne pun la încercare umanitatea, am creat Humans în jurul a ceea ce ne definește cel mai profund: sufletul, pe care nicio inteligență artificială sau reală nu îl poate cuantifica sau depăși. Muzica este expresia lui; un limbaj infinit, care transcende cuvintele și rănile civilizațiilor.”

– David Grimal

DAVID
GRIMAL

Violonist vizionar și lider cultural

“Un muzician renumit pentru curiozitatea sa intelectuală, gustul pentru toate formele de aventură muzicală și angajamentul său față de societate.” – The Guardian.

Astăzi, David Grimal se afirmă atât ca violonist virtuoz, cât și ca antreprenor cultural, construind punți între națiuni, discipline și generații prin muzică.

„Recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cei mai originali violoniști ai generației sale”, Le Monde îl descrie ca „un artist care reînnoiește constant arta interpretării”. Invitat să cânte pe cele mai prestigioase scene ale lumii, ca solist sau dirijor al unor orchestre de prim rang, este totodată un partener de muzică de cameră privilegiat al celor mai mari artiști, în cadrul unor festivaluri de referință.

În 2004, a fondat Les Dissonances, singura orchestră din lume care interpretează repertoriul simfonic fără dirijor, ale cărei concerte filmate au fost difuzate în peste 60 de țări. Între 2003 și 2024, a inițiat și coordonat LAutre Saison la Paris, un proiect pionier dedicat persoanelor fără adăpost, care a contribuit la ieșirea din sărăcie extremă a peste 400 de persoane. În 2022, a creat Lumières dEurope, o academie-festival sub președinția onorifică a laureatului Nobel Serge Haroche, care îmbină muzica cu filosofia, literatura, știința și istoria, susținând în același timp tinerii muzicieni europeni.

Înregistrările sale, recompensate cu distincții precum BBC Music Choice, Diapason d’Or, Télérama ffff și Arte Sélection, au apărut la case precum EMI, Harmonia Mundi, Naïve, Aeon, Transart și La Dolce Volta.

Pedagog dedicat, a predat la Conservatorul din Paris, iar în prezent la Hochschule für Musik din Saarbrücken, fiind invitat în mod regulat la instituții de prestigiu din întreaga lume.

În 2008, David Grimal a fost numit Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor de către Ministerul Culturii din Franța.

Misiunea

HUMANS este un festival de muzică clasică ce își propune mai mult decât simpla prezentare a unor concerte; își asumă un proiect larg de educare, de transmitere a emoției autentice și de construire a unui dialog viu între generații creând legături între artiști și public, între instituțiile de învățământ superior si nu numai, între discipline artistice diferite.

De ce Cluj-Napoca?

Cluj-Napoca este un oraș al culturii, al universităților și al confluențelor dintre tradiții. Așezat la răscrucele marilor influențe europene, el a cultivat de-a lungul timpului o comunitate artistică vibrantă și deschisă. Festivalul HUMANS valorifică această energie culturală, adăugând o nouă dimensiune prin prisma muzicii clasice și transformând orașul într-un punct de întâlnire internațional.